Capitolul 6

             Bella

Era atata liniste in jurul meu, atata pace in abisul in care paream cufundata. Oare unde ma aflam? De ce era atata negura in jurul meu? De ce pleoapele mele erau mai grele ca plumbul si nu voiau sa se ridice, iar urechile mele nu detectau nici un sunet? Si totusi atata durere… ca si cum mii de ace imi strapungeau trupul…Trebuie sa reusesc sa aflu unde sunt…trebuie ca trupul meu sa reactioneze cumva…si ce frig e…abia imi simt mainile…

Dintr-o data insa, ca si cum portile simturilor mele s-au deschis larg am inceput sa aud totul in jurul meu: ciripit vesel de pasarele urmat de frunze care fosneau…ce naiba? Unde sunt? Parca aseara eram cu Edward intr-o padurice sau am visat? Daca am visat si de fapt am avut un accident de masina? Daca acum ma trezesc dintr-o stare de inconstienta si sunt sub fiarele pretiosului lui Volvo? Iar Edward…Unde e Edward?

Trebuie sa deschid ochii…sa vad daca e bine…daca suntem bine. In cele din urma am reusit, iar ceea ce am vazut in jurul meu era diferit de imaginatia mea, de fapt depasea orice limita a imaginatiei mele: nu eram sub nici o masina si ma  indoiesc ca masina pe care o conducea Edward Cullen ar fi reusit sa se strecoare pana unde eram eu acum. Eram intr-o poiana, in acea poiana unde ma dusese Edward, intinsa pe un pat de iarba iar deasupra mea soarele stralucea destul de puternic printre norii imprastiati pe cer, probabil era aproape de ora pranzului… la naiba…trebuie sa ajung acasa…cum de am adormit aici? Si Edward unde e? Trebuie sa ma ridic sa vad unde e…dar de ce e asa de frig? Si fiecare oscior pare sa imi fie rupt…oofff Bella…ai dormit pe pamant…ce voiai? Pilota si saltea relaxa? Usor am incercat sa ma ridic…Auch!!!! De ce ma doare abdomenul asa de tare? La dracu! Sper sa nu fi avut vizite inopinante in somn ca o sa mor de rusine…dar ce ma doare…ca si cum o duzina de cutite ar fi fost infipte in mine…M-am ridicat usor si m-am uitat in jurul meu: Ahhh…Doamne nu!!! Eram singura…singura in mijlocul pustietatii iar rochia mea atarna facuta bucati in jurul meu…Si totul a revenit in mintea mea ca o avalansa: petrecerea…cearta cu Jessica si Lauren…Edward…

            Imi aminteam cum stateam de vorba in poienita si deodata parca nu mai eram eu…imi aminteam cum eu si corpul meu devenisem doua entitati diferite si totusi aceleasi, cum Edward se apropia tot mai mult de mine, cum trasaturile lui blande deveneau tot mai dure, mai impersonale…salvatorul meu se transforma in pradator iar degetele lui fine erau infipte in pielea mea ca niste gheare…Imi reveneau acum in minte tipetele disperate care imi erau straine dar totusi erau ale mele…durererea sfasietoare care a urmat momentului ce ar fi trebuit sa fie sacru pentru mine…nepasarea animalului care actiona dintr-o judecata diabolica.

            Cum a putut sa imi faca asta? Cu ce am gresit? Parea atat de dulce, de timid… parea idealul intr-o lume plina de pustani fara minte…dar ma inselasem. Trebuie sa plec de aici, sa gasesc puterea de a iesi din aceasta padure intreaga, sa il gasesc pe Charlie si sa ii spun ce s-a intamplat. Probabil ca il va omori dar nu imi pasa…poate nu eram eu singura…poate de-asta si plecase din Chicago printre altele.

            Ceva mi-a atras atentia cand m-am ridicat. Langa locul unde fusesem asezata si care era plin de sange…daca mai era nevoie de inca o dovada a ceea ce mi s-a intamplat aici… era o bucata de hartie impaturita, o scrisoare. Cu greu datorita durerii ce imi strapungea abdomenul m-am aplecat si am ridicat-o. Scrisul imi era cunoscut, doar il vazusem de atatea ori la orele de biologie:

            “Sper ca nu ti-ai facut prea multe sperante din prietenia noastra. Ce s-a intamplat noaptea trecuta era ceea ce urmarisem inca de cand am aflat cine esti. Asta meriti pentru faptul ca esti fiica ucigasului parintilor mei. Da, ai citit bine. Sfantul sef al politiei din orasul asta de nimic mi-a ucis parintii fara mila si am destule dovezi ca sa fie inchis pe viata. Dar nu voi face asta pentru ca inchisoarea e o pedeapsa prea usoara: tu insa disparitia ta l-ar pedepsi suficient asa ca ai de ales: ori dispari din Forks si te intorci de unde ai plecat ori tatal tau va sfarsi la mititica. Si ca sa te ajut un pic sa iei o decizie, gandeste-te cat de frumos va fi tratat scumpul tau tatic in in inchisoare cand detinutii vor afla ce meserie a avut. Ai timp pana la sfarsitul zilei sa pleci astfel o sa pun in practica ceea ce ti-am scris. Iar ceea ce s-a intamplat azi-noapte….ce pot sa spun…a fost distractiv.

Adio, Isabella.”

Dumnezeule…ce voi face?